Aproape fiecare rachetă ghidată constă din aceleași secțiuni funcționale, de obicei în această ordine de la nas la coadă:
- Căutător: senzorul din nas care detectează ținta — o antenă radar (activă sau semi-activă), un detector IR, un detector SAL sau o combinație. Nu orice rachetă are una: rachetele de comandă şi teleportare sunt dirijate din exterior.
- Secțiunea de orientare: nucleul de calcul care calculează comenzile de direcție din informațiile referitoare la semănător și/sau la linkul de date (Metode de orientare).
- Pilot automat: traduce corecturile cursului dorit la rezultatele reale ale cârmei și menține racheta stabilă (giros, accelerometre).
- Focos: cea mai mare parte fragmentare explozie; penetrarea ținte mari sau buncăre.
- Fuzetă: determină momentul detonării. Pe lângă aprinzătoarele de contact, Fuze de proximitate: un mini-radar sau laser care se stinge în momentul celei mai apropiate abordări — o aplicare directă a tehnologiei CW/dopler (Radarul cu undă continuă).
- Propulsie: motor de rachetă (boost, eventual boost-sustain) sau motor de respirație a aerului pentru rachete de croazieră.
- Secțiunea de control: Planurile de control (canarde, aripioare de coadă) și/sau vectorii de tracțiune care efectuează corecțiile calculate.
Relevanța EW
Fiecare secțiune este un punct țintă potențial: Căutătorul induce în eroare (flacari, pleavă, DRFM), link-ul de date pentru a bloca, declanșa sau suprima fumul de proximitate, iar pilotul automat poate fi "întrebat" cu o manevră grea la momentul potrivit (racheta are un buget energetic limitat).